Lectura – şansă pentru cunoaştere şi dezvoltare sau „Orb este cel care nu citeşte”

august 19, 2014 at 6:48 am Lasă un comentariu

„Cititul este pentru minte la fel ca şi exerciţiile fizice pentru corp” – gândul este argumentat de studii serioase şi aprobat de personalităţi, care au încercat, cu diverse ocazii, să demonstreze acest adevăr. Tot mai multe studii, realizate pe diverse meridiane, demonstrează influenţa benefică a lecturii asupra minţii. Se accentuiază în special importanţa lecturii textelor mari şi învăţarea textelor, în special a poeziilor, pe de rost.
Despre rolul lecturii în procesul cunoaşterii şi dezvoltăţii se vorbeşte la fel de mult şi convingător. Tot mai multe voci se pronunţă asupra importanţei lecturii de plăcere, care se face în timpul liber şi nu este impusă de necesităţile profesionale, cum este lectura motivaţională care predomină clasamentul. Mai rămâne ca aceste adevăruri să ajungă la mintea şi înţelegerea a cât mai mulţi potenţiali cititori. Nu este greu de pătruns esenţa îndemnului scriitorului Michel Tournier „Citiţi, citiţi, cititul vă face fericiţi şi inteligenţi”. Privitor la inteligenţă totul este foarte clar, cât priveşte fericirea aceasta poate fi gândită şi prin prisma faptului că lectura oferă şanse egale pentru cunoaştere şi dezvoltare, care este esenţa existenţei conştiente.
Conştientizând rolul şi importanţa lecturii, diverse proiecte şi iniţiative de nivel interaţional şi naţional îşi propun să promoveze mesajul privind importanţa cărţii şi a lecturii, a cunoaşterii, a bibliotecii, atât în rândurile cercurilor largi de cititori, cât şi în rândurile decidenţilor de toate nivelurile. De amintit în acest sens diverse politici şi strategii elaborate în ţările lumii, în special în ţări cu puternice tradiţii democratice cum este Franţa, SUA, Anglia, etc. Summitul Internaţional al Cărţii, organizat de Biblioteca Congresului şi discuţiile din cadrul lui despre semnificaţia cărţii în civilizaţia umană, viitorul cărţii, viitorul bibliotecilor vine să demonstreze că fenomenul lecturii, cultura cărţii, viitorul bibliotecii sunt probleme cu implcaţii globale şi respectiv solicită rezolvare la acelaşi nivel.
În mediul cultural internaţional este bine cunoscută strategia naţională de promovare a lecturii în Franţa şi responsabilităţile asumate în acest sens de Centrul Naţional al Cărţii, Biblioteca Naţională a Franţei, Biroul Internaţional al Editorilor Francezi, etc. În infrastructura instituţiilor preocupate de promovarea cărţii şi a lecturii un loc aparte revine bibliotecilor. De remarcat politicele eficiente şi coerente privind stimularea lecturii timpurii, promovate pretutindeni în Franţa. Bibliotecile franceze, au diverse programe de susţinere permanentă a interesului publicului pentru carte şi pentru lectură. Faptul că 90% dintre francezi au abilităţi bine conturate de lectură este oglinda responsabilităţilor asumate de aceste instituţii.
O politică eficientă de promovare a cărţii şi lecturii există şi în SUA.
Articolul poate fi accesat pe:https://clubbib2.wordpress.com/fncl

Entry filed under: lectura.

Lectura de plăcere şi cea profesionistă Mortenson Center Associates Program 2015 Associates Program

Lasă un comentariu

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 114 abonați.
View
august 2014
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031