În amintirea profesorului, cercetătorului, colegului Ion Madan

mai 31, 2010 at 12:14 pm Un comentariu

Ion Madan, s-a născut pe 31 mai 1935, com. Truşeni, jud. Chişinău. In anul 1958 a absolvit Facultatea Istorie şi Filologie, secţia Limba şi Literatura Română.

Cariera de munca a început-o in anul 1958 in calitate de colaborator literar la ziarul „Moldova Socialistă” unde a lucrat timp de doi ani. Următorii zece ani a activat in calitate de redactor, şef de secţie la Biblioteca de Stat a RSSM si redactor-şef al Colegiului redacţional de repertoriu al Ministerului Culturii din R.S.S.M. Ulterior a fost director-adjunct pentru ştiinţă al Bibliotecii Naţionale, director al Bibliotecii Ştiinţifice a USM.

Timp de peste 35 de ani destinul lui a fost legat de procesul de instruire a bibliotecarilor din Republica Moldova. La început – în calitate de lector la Facultatea de Biblioteconomie şi Bibliografie a USM, mai târziu, după susţinerea în 1974 a tezei de doctor în ştiinţe istorice, timp de 12 ani în calitate de şef al catedrei Bibliografie, iar mai apoi – în funcţie de conferenţiar universitar la catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării.

Istoria cărţii şi bibliotecilor, Bibliografia naţională, Activitatea patrimonială a bibliotecilor, Bibliografia ştiinţelor umanistice – acestea au fost cursurile fundamentale pe care Ion Madan le-a prezentat mai multor generaţii de studenţi de la specialitatea Biblioteconomie. El a fost alături de ei practic până în ultimele luni de viaţă.

Istoria cărţii, a scrisului, istoria neamului au devenit marele pasiuni ale dlui dr. Ion Madan. Pasiunea pentru necunoscutele istoriei şi pentru bibliografie l-au determinat pe dl. Ion Madan să editeze mai multe monografii bibliografice, printre care „Dimitrie Cantemir” (1973), „Cartea Moldovei Sovietice” (1975) ş.a.

Cercetarea evenimentelor istorice din orice epocă impune neapărat utilizarea surselor bibliografice ale acelei epoci care reflectă schimbarea şi dinamica dezvoltării societăţii, a tuturor domeniilor de activitate – economic, cultural, politic. Ciclul de lucrări, care constituie o realizare de vârf a domnului Ion Madan, doctor, conferenţiar universitar, Om emerit al Republicii Moldova confirmă ipoteza că bibliografia este una din „negaţiile uitării trecutului, ea imortalizează eşecurile şi reuşitele unei naţiuni, realizările savanţilor şi oamenilor de cultură”. Începând cu 1996 dr. I. Madan lansează câteva bibliografii retrospective fundamentale „Cercetările în domeniul ştiinţelor umanistice la Universitatea de Stat din Moldova (1974-1995): Contribuţii bibliografice” (1996); „Cercetările în domeniul ştiinţelor chimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998): Contribuţii bibliografice” (1998); „Cercetările în domeniul ştiinţelor biologice şi agrochimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998): Contribuţii bibliografice” (1998). În aceste volume şi-au găsit reflectare publicaţiile ştiinţifice şi didactice ale savanţilor moldoveni care au activat şi continuă să activeze la USM; ele reflectă direcţiile de cercetare care s-au efectuat şi principalele rezultate obţinute. O altă bibliografie monografică „Istorie. Arheologie. Etnografie (1981-2001): Contribuţii bibliografice” a fost consacrată bibliografiei istorice basarabene şi este o imaginea cercetărilor istorice privind meleagul nostru strămoşesc. Contribuţiile bibliografice realizate de Ion Madan sunt un rezultat al unor cercetări ştiinţifice profunde privind evoluţia ştiinţei în Republica Moldova în a două jumătate a secolului XX.

Pe parcursul acestor ani Ion Madan a fost preocupat şi de cercetarea privind evoluţia ştiinţifică a profesorilor atât de la Universitatea de Stat din Moldova, cât şi din întreaga republică. Acest interes ştiinţific s-a reflectat prin elaborarea unui şir de biobibliografii, contribuind astfel şi la promovarea imaginii ştiinţifice a savanţilor moldoveni. Menţionăm doar câteva din aceste lucrări: Grigore Cinclei” (1998); „Dumitru Batâr: Biobibliografie” (1999); „Promotor al jurnalismului combatant: Dumitru Coval la 60 de ani” (1999); „Un savant cu har de povestitor: Victor Banaru (1941-1997): Biobibliografie” (2001); „Un fecior demn al neamului: (Gheorghe Rusnac la 60 de ani)” (2002); ”Stindard al limbii române: Profesorul Anatol Ciobanu la 70 de ani: Biobibliografie” (2004); „Un savant cu reputaţie mondială: Profesorul Aurelian Gulea la 60 de ani: Biobibliografie” (2006) etc.

Paralel cu cercetările consacrate oamenilor de ştiinţă, cultură şi literatură în atenţia conferenţiarului universitar Ion Madan au fost şi problemele ce ţin de istoria şi prezentul bibliografiei naţionale. Din publicaţiile privitor la bibliografia naţională pot fi menţionate: „Bibliografia literară a Moldovei în preajma mileniului trei” (1999); „Bibliografia Basarabeană în contextul culturii şi spiritualităţii româneşti” şi „Bibliografia istoriei” (2001); „Bibliografia artei” (2005); „Bibliologia basarabeană din ultimii 10-15 ani” (2006).

Ion Madan va rămâne în istoria biblioteconomiei naţionale ca Iniţiator al cercetărilor bibliologice în Moldova postbelică, ca autor a peste 370 de lucrări ştiinţifice, didactice şi bibliografice. Ion Madan a fost unul din fondatorii Asociaţiei Bibliotecarilor din Moldova.

În anul 1967 Ion Madan devine Eminent al Culturii, iar în anul 1996 i se conferă titlul onorific Om Emerit al Republicii Moldova.

Om de o cumsecădenie şi demnitate deosebită, Ion Madan va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră.

 

Nelly Ţurcan, doctor în istorie, conferenţiar universitar,

prodecan Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM

Entry filed under: Uncategorized.

O aniversare neimplinita A fost Cercetător de elită în domeniul bibliologiei

Un comentariu Add your own

Lasă un comentariu

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 114 abonați.
View
mai 2010
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31