Biblioteca publică la răscruce

decembrie 21, 2018 at 7:00 am Lasă un comentariu

Odată cu intrarea în vigoare a noii Legi privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar  s-au întețit semnalele din teritoriu, privind  încercările reprezentanților  administrației publice locale de a schimba posturile ocupate în present de titulari cu alte posturi, care se regăsesc în grila de salarizare pe poziții cu mult mai jos. De exemplu, șef de biblioteă publică sătească cu bibliotecar, diferența = 43 clase de salarizare!  Azi (21 decembrie), colegii dintr-un raion cu bibliotecă-tip  și mari tradiții în domeniu, ne-au semnalat și faptul că postul de director de bibliotecă raională (centru biblioteconomic teritorial, care trebuie să lucreze cu toate bibliotecile din raion), se încearcă a fi înlocuit cu postul de bibliotecar principal, diferența de 33 clase de salarizare.

Colegilor noștri, care încearcă să invoce ca scut de apărare, articolul 24 din Legea cu privire la Biblioteci, aprobată de Parlament în anul 2017 li se spune că Legea intră în vigoare doar în 2019. Dar până atunci,  avem în vigoare Regulamentul – cadru de organizare și fincționare a bibliotecilor publice,

http:// www.bnrm.md/files/publicatii/Biblioteconomia-Moldovei4.pdf   care în anexa nr.1. Statele tip pentru instituțiile bibliotecare stipulează faptul că bibliotecile publice de categoria I, II, III și IY (raionale, municipale, orășenești, sătești) sunt administrare de un director de bibliotecă sau șef de bibliotecă.

Ce se întâmplă, de fapt? Legea aceasta a fost așteptată de bibliotecari ca un colac de salvare a domeniului. Apariția Legii a dat speranța că putem reanima o profesie și o instituție, indispensabilă comunității, care a fost dintotdeauna garantul protecției sociale în cultută, cunoașterea și învățare.

Aplicarea nedreaptă a legii va face praf o profesie și o infrastructură, atât de necesară comunității în timpuri deloc ușoare. Ceia ce putem pierde astăzi – potențialul intelectual, dar și infrastructura – nu vom putea restabili nicicând.

La 5 decembrie 2018, la Helsinki, a fost inaugurată Biblioteca Centrală Helsinki, un cador de 98 milioane de Euro, oferit de Guvernul Finlandei și Primăria orașului  Helsinki, popopului finlandez cu ocazia Centenarului Independenței!

Oare ce cadou pregătesc primarii din localitățile Republicii Moldova comunităților și cum  vor face față provocării de a salva sau condamna definitiv biblioteca?

5-2-bibliotecoomia2000-2005-057

Reclame

Entry filed under: Uncategorized.

Ziua Internațională a Cititului cu Voce Tare Un An NOU cu NOI LECTURI!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 90 de urmăritori

View
decembrie 2018
L M M J V S D
« nov.   ian. »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

%d blogeri au apreciat asta: