Archive for august 21, 2018

Lectura a înviat!?

39525983_1022048121302139_852726539274420224_n39558184_1022043247969293_5214326172652929024_nÎncepând cu 1 septembrie 2018, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, și în colaborare cu  Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, întreg sistemul național de biblioteci, autoritățile publice centrale și locale,  lansează la nivel național Programul LecturaCentral, care va da o nouă dimensiune activității de promovare a cărții și lecturii . Programul Național LecturaCentral se va desfășura anual, pe parcursul lunii septembrie, în scopul optimizării interesului față de carte, promovării lecturii și dezvoltării culturii lecturii ca bază pentru cultură și cunoaștere.

Este important că în acest scop sunt conjugate eforturile comune ale bibliotecilor cu cele ale  instituțiilor de cercetare, de învățământ, ale editurilor, uniunilor de creație, etc.

Această activitate de proporții va avea de câștigat prin  implicarea tuturor instituțiilor care au tangențe cu promovarea cărții și lecturii: Uniunea Oamenilor de Creație, Uniunea Editorilor, Uniunea Scriitorilor, Institutul de Filologie al  AȘM, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Oamenilor de Teatru, etc.

Lansarea Programului Național LecturaCentral va avea loc la 29 august curent, în timpul festivității de deschidere a Salonului Internațional de Carte, ediția a XXVII-a  Bookfest Chișinău în spațiile CIE Moldexpo și la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la 30 august în cadrul ședinței Clubului literar Homo Aestheticus, cu genericul „Carte – răscruce de arte, răscruce de toate”, având ca participanți: cititori,  bibliotecari, scriitori, cercetători, critici și istorici literari, persoane oficiale.

La 17 august, a avut loc activitatea de  pre-lansare în teritoriu a Programului  Național LecturaCentral,  în cadrul ediției a  XI-a 2018 a Festivalului  ”Pe o ramură de Grai”,  organizat de Biblioteca Publică Raională Telenești.

În timpul derulării activițăților cineva dintre participanți s-a  adresat sălii cu rugămintea să  răspundă cu „Adevărat a înviat!” la afirmația „În aceste zile la Telenești poezia a înviat!”

Există speranța, că pe finalul primei ediții a Programului Național LecturaCentral vom putea repeta afirmația cu referire la LECTURĂ.

Mai multe informații despre activitățile de la Telenești pot fi accesate la: https://www.facebook.com/175790469261246/photos/a.1022040927969525/1022048114635473/?type=3&theater&ifg=1

Reclame

august 21, 2018 at 1:16 pm Lasă un comentariu

Statistica de bibliotecă cultura de care avem nevoie

Trainingul   Monitorizarea și utilizarea datelor statistice ca bază pentru dezvoltarea bibliotecilor  vine să încununeze o serie de instruiri, inițiate odată cu crearea Centrului de Statistică, Cercetare și Dezvoltare al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova ca proiect comun cu Programul Național Novateca, care avea ca scop de pornire implementarea sistemului on line de statistică. După aproape trei ani de la inițierea proiectului, problemele majore au fost puse la punct, urmând rezolvarea momentelor inerente unui proces atât de complicat și de  exact.

Încă de la începutul proiectului, împreună cu personalul responsabil de statisticile de bibliotecă din țară am subsemnat  faptului, că statistica este o cultură, și trebuie să facă parte din viața bibliotecilor.

Datele statistice sunt indispensabile pentru gestionarea internă a bibliotecii, dar pot face mult mai mult. Când sunt prezentate factorilor de decizie politică și financiară sau publicului larg, acestea pot influența planificarea strategică și pot crea,  menține și îmbunătăți încrederea în biblioteci. Cu ajutorul datelor putem demonstra, că  bibliotecile sunt indispensabile comunităților și că acestea construiesc punți, între oameni, comunități, cunoștințe.

În raportul Viziunea Globală a Bibliotecilor, elaborat de IFLA în urma discuțiilor globale privind viziunea bibliotecii viitorului sunt menționate  punctele forte ale bibliotecilor, acestea incluzând: resursele disponibile și puse în acces, gestionarea datelor, cooperarea / colaborarea, calitatea informațiilor și datele statistice.

Raportul scoate în evidență, de asemenea, ce ar trebui să facă mai mult bibliotecile, pe ce ar trebui să-și centreze eforturile. Comunitatea bibliotecară internațională pledează pentru: comunicare / marketing, colectarea de fonduri, evaluare / date calitative /advocacy/promovarea bazată pe fapte; digitizare, edificarea mai multor biblioteci.

Experții domeniului consideră că un domeniu biblioteconomic unit poate rezista  provocărilor viitorului prin: colaborare, advocacy, vizibilitate și un lidership puternic.

Evident, că fiecare bibliotecar trebuie să fie și avocatul bibliotecii și al profesiei.

Specialiștii  au identificat șase domenii principale pentru serviciile de bibliotecă  specifice  secolului 21, pe care clienții și părțile interesate le consideră esențiale.

Aceste domenii cunoscute ca Oferte Universale acoperă:
• Ofertă de lectură
• Ofertă de informații
• Ofertă digitală
• Ofertă de sănătate
• Ofertă de învățare
• Ofertă de cultură
Fiecare ofertă universală presupune dezvoltarea unui  pachet central de parteneriate, resurse și mesaje de advocacy la nivel național care să poată fi livrate local și concepute astfel încât să răspundă nevoilor locale diferite.
Ofertele Universale oferă o viziune pozitivă pentru viitorul bibliotecilor publice; acestea sunt o promisiune pentru utilizatori și un angajament pentru asigurarea calității în aceste șase domenii.

Bibliotecarii au la dispoziție trei standarde care le asigură o anumită claritate in domeniul cifrelor și utilizarea acestora în demonstrarea impactului:

39786184_10212635409502892_4511081649378689024_n SM ISO 2789:2015 Statistici Internaționale de bibliotecă,

SM ISO 11620:2016 Informare și Documentare. Indicatori de performanță pentru biblioteci,

SM ISO 16439:2018 Informare și documentare – Metode și proceduri pentru evaluarea impactului bibliotecilor.

Un instrument important este și Manifestul statisticii de bibliotecă – un document certificat despre importanța statisticii de bibliotecă , care să demonstreze valorile pe care biblioteca le oferă utilizatorilor și societății.

Cu toate acestea bibliotecarii pot face față provocărilor viitorului. Iar marea provocare constă în faptul, că  biblioteca trebuie să-și măsoare succesul, să demonstreze necesitatea și impactul  în timpuri când însăși existența bibliotecii, ca entitate, este pusă sub semn de întrebare.  Printre indicatorii utilizați cel mai frecvent de bibliotecile lumii, în situații când se cere  demonstrarea impactului și a succeselor, de mare relevanță  sunt: colecțiile; serviciile, activitățile, evenimentele, produsele, instruirile,  programele și proiectele;  utilizatorii și implicarea comunității; tehnologiile; personalul.

Abordarea este corectă dacă invocăm componentele bibliotecii moderne: colecțiile, tehnologiile, utilizatorii, serviciile, bibliotecarii, partenerii , spațiul și mobilierul.

La trainingul din aceste zile, bibliotecarii vor face cunoștință și cu exemple concrete de utilizare a datelor statistice pentru a demonstra imaginea și importanța bibliotecii pentru comunitate. Departamentul pentru Digital, Cultură, Media și Sport al Guvernului Regatului Unit în raportul   Libraries Deliver menționează faptul,  că bibliotecile aduc plusvaloare de  aproximativ cinci ori, indiferent de ceea ce este investit în ele. Acestea salvează o  mulțime de  finanțe. De fapt, aproximativ 27,5 milioane de lire sterline pe an. În anul 2016 bibliotecile au fost vizitate de 282 milioane de ori, iar în medie sunt înregistrate aproximativ 250 de milioane de vizite pe an. Aceasta este  suficient pentru a umple Arena O2 din Londra de peste 14.000 de ori. În anul 2015 bibliotecile au fost vizitate de 224,6 milioane de ori, mai mult decât numără împreună vizitele la jocurile de fotbal din prima ligă, vizitele la cinema și la top 10 cele mai atractive obiective  turistice.

Un alt exemplu de avocatură  biblioteconomică vine tot din Anglia și este vorba de campania de susținere a bibliotecilor școlare, care pe parcursul ultimilor ani au pierdut aproximativ 30% din forța de muncă. Intelectualitatea engleză, printre care și renumitul  Neil Gaiman, a adresat un mesaj decidenților de toate nivelurile. Potrivit semnatarilor începând cu anul 2008 dotarea bibliotecilor cu resurse actuale de învățare și lectură a scăzut catastrofal. Acest fenomen se răsfrânge asupra utilizatorilor copii. Este prezentat și un exemplu cutremurător. Dacă în lunile septembrie-decembrie 2014 într-o școală cu bibliotecar angajat normă întreagă copiii au împrumutat 1508 cărți, în aceiași perioadă a anului 2017 în lipsa unui bibliotecar copiii au împrumutat 48 cărți. O scădere de 97%!

Este dovada că cifrele pot salva cultura. Important este să știm cum să le utilizăm.

august 21, 2018 at 11:19 am Lasă un comentariu


Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 90 de urmăritori

View
august 2018
L M M J V S D
« iul.   sept. »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031