Scriitorul și cartea

Septembrie 11, 2017 at 9:59 am Lasă un comentariu

21314598_511300049213090_4281653498075754172_n

Două sunt cele mai importante stări de spirit ale unui scriitor:

– una în care adună cunoştinţe, emoţii, amintiri, impresii, sentimente;

– şi alta în care prinde a dărui ceea ce are mai bun în sine, adică aceleaşi amintiri, emoţii, sentimente, dar trecute deja prin talentul său şi transformate în seminţe ale inspiraţiei.

Personal prefer starea de acumulare, cea în care simţi cum prind a-ţi creşte aripi şi tu abia de reuşeşti să-ţi înfrânezi tentaţia de a te arunca în zbor alături de Icar.

De ce îmi place mai mult această stare? Din simplul motiv că este permanentă. Cine încetează să adune, devine incapabil de a dărui, după cum cine scrie mai mult decât citeşte nu este un scriitor, ci un simplu grafoman.

Adevăratul dar al scriitorului e cartea. O scrii şi te zideşti în ea, depozitând în paginile ei cât mai mult suflet. Or, sufletul nu poate fi nici măsurat, nici cântărit. Deaceea orice top al cărţilor e subiectiv şi relativ.

Fireşte, e bine (şi chiar necesar) să se organizeze anumite „bătălii” ale cărţilot ajunse pe masa cititorilor. Dar nu e bine să-ţi înalţi prea mult fruntea atunci când nimereşti în topul celor mai citite cărţi. A fi în vârf înseamnă a te expune pericolului de a te pomeni la bază piramidei, prin alunecare.

Nimeni nu poate fi bun în permanenţă. Nimeni nu e perfect. Mai şi greşim. Mai batem pasul pe loc. Dar câţi dintre noi au curajul de a-i spune colegului de breaslă: „Eşti mai bun decât mine”? Câţi dintre noi se bucură sincer de succesul celuilalt?

Artiştii, din păcate, sunt cea mai dezbinată pătură a societăţii. Unde, dacă nu aici, se pun la cale cele mai hidoase intrigi?         Unde, dacă nu aici, invidia creşte ca pe drojdii şi se revarsă cu nemiluita prin internet, prin ziare şi reviste?

Şi mă întreb: de ce, oare, în ultimul timp a sporit atât de mult numărul denigratorilor? De ce aproape nu e zi în care să nu auzim șuieratul de şarpe al bâtelor ce izbesc în icoane?

Oare nu din cauză că ne apropiem inevitabil de Centenarul Marii Uniri? Oare nu din cauză că unii sunt plătiţi ca să dezbine?

– Nu-i nimic, zic cei mai mulţi dintre noi. Suntem puternici, deştepţi şi bine pregătiţi. Nu e deloc uşor să ne manipulezi, să ne dezbini, să ne convingi că răul e mai mare decât binele.

Aşa să fie?

Să facem un experiment: arătaţi unui auditoriu o coală albă de hârtie pe care aţi mâzgălit o mică pată de cerneală şi întrebaţi-l ce vede? Vă asigur că majoritatea vor răspunde:

– O pată de cerneală.

Rar cine va spune că vede o coală albă de hârtie!

Deci, omul, pe de o parte, e uşor manipulabil, iar, pe de altă parte, e predispus să vadă răul înaintea binelui. Răul e agresiv, e bătător la ochi, e ca o pată neagră pe o coală albă de hârtie.

Cum să-l învingem?

Răspunsul îl găsim în Biblie.

– Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, ne învaţă Iisus Hristos.

Doar aşa îl vei câştiga pe Dumnezeu de partea ta. Or, cine îl are pe Dumnezeu de partea sa este de neînvins, pentru că nimeni, în tot Universul, nu este mai puternic decât El.

E nemaipomenit de simplu şi eficient.

Dar cum procedăm, de obicei, în raport cu cei apropiaţi? Nu le căutăm cu tot dinadinsul pete în soare? Nu ne uităm la aproapele nostru ca la cineva plin de păcate? Nu acceptăm într-o laşă tăcere să se spună despre aproapele nostru:

– E un hoţ! Un trădător! Un nimeni! Un nemernic! La zid cu el! La puşcărie!

Acesta e adevăratul îndemn al Mântuitorului? Aşa a procedat şi El?

Credeţi că pe timpul Lui nu erau destui păcătoşi? Nu erau hoţi şi trădători?

Dar aţi citit măcar o singură frază în care El să arate cu degetul la alţii?

Nu căutaţi. Nu veţi găsi!

– Eu sunt primul dintre păcătoşi, spunea Iisus. Pe Mine condamnaţi-mă. Pe Mine răstigniţi-mă. În mine aruncaţi cu pietre…

Şi ce a obţinut prin asta? Dispreţul şi batjocora iudeilor?

Nu! A obţinut unirea unei lumi întregi în jurul crucii, în jurul iubirii, în jurul Tatălui Nostru Ceresc.

Să-i urmăm exemplul. Să vedem în fraţii noştri Lumina, nu Întunericul. Binele, nu răul. Să punem accentul pe ceea ce ne apropie, nu pe ceea ce ne dezbină. Doar aşa vom putea spune că facem ceva pentru Unire.

Cred că aceasta e şi menirea unei cărţi scrise cu suflet, nu cu cerneală. Cred că succesul ei depinde de cantitatea de lumină pe care o aprinde în cititori.

Şi, chiar dacă mediocritatea poate ierta orice, în afară de succes, chiar dacă omul de nimic nu are o satisfacţie mai mare decât aceea de a-l vedea îngenuncheat pe omul de valoare, noi trebuie să rămânem tari şi buni. Să nu îngenunchem decât în faţa Bunului Dumnezeu!

Nimeni nu este mai înalt decât creştinul care stă îngenuncheat în faţa Tatălui Său, deoarece nimeni nu poate privi mai sus decât el…

 

 

Aurelian Silvestru

(discurs rostit la Biblioteca Naţională)

 

Anunțuri

Entry filed under: lectura, Uncategorized.

Salvarea bibliotecilor publice teritoriale este în mâinile noastre Elena Ungureanu „Cuvinte și linkuri” și “Dincolo de text: hypertextul”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 83 de urmăritori

View
Septembrie 2017
L M M M V S D
« Aug   Oct »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

%d blogeri au apreciat asta: