Cartea și lectura în viața personalităților

August 26, 2014 at 6:32 pm Lasă un comentariu

305361_10150319919937058_1183628762_nCe înseamnă cartea și lectura pentru domnul Valeriu Turea?

– Fireşte, aş încerca să dau câteva definiţii „deştepte”, dar frică mi-i că nu voi putea spune altceva decât nişte banalităţi, aşa că mai bine să vă povestesc câteva episoade, care, chiar dacă au trecut câteva zeci de ani buni, rămân la fel de expresive şi dragi sufletului meu. Aş începe cu minunatele, emblematicele seri de iarnă, când am început să învăţ alfabetul latin după manualele din care învăţase şi mama mea. Erau nişte cărţi foarte interesante, „de la român”, cum se zicea la mine în sat, un singur volum cuprindea noţiuni şi de gramatică, şi de istorie, şi de geografie, şi de matematică. Le descifram la lumina lămpii de gaz şi simt şi acum magia acelor clipe. Apoi, când am început a umbla la şcoală, m-am abonat la biblioteca din sat, care era diriguită de Claudia Balaban, distinsa doamnă director de astăzi a Bibliotecii naţionale pentru copii „Ion Creangă”. Iarna când veneau gerurile crâncene, cred că eram unicul cititor atât de insistent: smârceam la uşa bibliotecii şi aşteptam până vine doamna director să facă focul în sobă şi să-mi dea cărţi noi. Vara, mă retrăgeam sub tufele de mătură din grădină cu vraful de cărţi lângă mine şi mă rugam: „Mai ţine, Doamne, oleacă soarele sus până termin „Călăreţul fără cap”… Fireşte că am citit şi o sumedenie de cărţi proaste pe lângă cele de calitate, dar să ştiţi că nu-mi pare rău. A fost şi asta o experienţă utilă, după cum şi viaţa are zile negre şi zile luminoase. Când am mers să-mi continui studiile la şcoala medie nr.2 din Edineţ, am dat deja de gustul literaturii de calitate. La biblioteca şcolii erau câteva rafturi bune cu cărţi româneşti. Şi ce cărţi! Eminescu în ediţia academică Perpessicius, scriitorii cei mai reprezentativi din perioada interbelică, traduceri din literatura clasică universală. Un adevărat miracol, deoarece era prin 1967-68. Mai târziu am aflat că un fost absolvent, deja angajat la Academie, s-a sinucis şi mama lui a dăruit şcolii biblioteca adunată de-a lungul timpului. Au urmat anii studenţiei, cu lecturi multe şi descoperiri ameţitoare la biblioteca Universităţii şi la „Krupskaia”, Naţionala de astăzi. Mi-i jenă să spun, dar eu nu văd ca pe ceva extraordinar faptul că un om citeşte. Păi cum altfel? Ştiu că se poate, dar… Recunosc că eu şi acum „păcătuiesc” cu această „îndeletnicire”, mai comprimând orele destinate somnului şi odihnei. Recuperăm mai târziu dormitul, cam înspre asta merge. În schimb, trăirile pe care ţi le dă lectura sunt de nepreţuit. Când învăţam la şcoala din sat, la Burlăneşti, am avut un învăţător de limbă şi literatură din cei rari, Nicolae Topală. Suferea de o boală necruţătoare, venea la şcoală cu căruţa. Odată, cred că eram printr-a cincea, a adus o carte de Ion Creangă în română – uriaşă, cu desene foarte frumoase. A ales un pasaj din cele mai întortocheate şi hai la citit expresiv, cu accent logic, intonaţie, pauză şi tot aşa. Ieşise jumătate de clasă. „Nu!” S-a uitat la mine cu o speranţă greu de descris şi m-a chemat: „Turea!” Eram „tare” la Creangă, aşa că nu mi-a fost greu să citesc expresiv pasajul buclucaş. A strigat ca un copil „Bravo!” şi m-a cuprins cu ochii în lacrimi. Cred că asta a fost una din cele mai frumoase victorii din viaţa mea.
 Care sunt cărțile care au un loc aparte în sufletul și inima dvs? – Nu mai ştiu cine spunea „Biblioteca mea sunt eu”, cărţile pe care le am mă reprezintă. Nu ştiu, mai degrabă aş spune că biblioteca este ceea ce aş dori să fiu, dar mi-s mâinile scurte. Am o relaţie tandră cu biblioteca mea (de fapt, a noastră, căci suntem mulţi cititori la casă). Sunt cărţi, la care revin periodic, cu altele ni-e de ajuns şi o întâlnire. Dar am şi cărţi – bune, de altfel – pe care m-aş mira de-aş reuşi să le citesc în această viaţă. Ne privim reciproc cu speranţă, ne mângâiem din priviri. „Atât?” „Probabil că da. Atât…” Dar nu disper, am feciori şi nepoţi. Iar dacă e să dau câteva nume de scriitori şi cărţi, cred că o bună parte sunt aceleaşi ca şi în cazul oricărui om cât de cât citit. Când i-am citit pentru întâia oară pe Márquez şi Bulgakov, am avut febră – febră nu în sens „literar”, ci la cel mai direct mod „medical”. Am trei feciori, fiecare cu preferinţele sale de lectură, dar toţi trei în egală măsură sensibili la Caragiale. I-am crescut cu D-l Goe, Bubico, cu personajele din piese, apoi cu scrisorile lui memorabile. Mă bucur că şi nepoţii mei au aceeaşi deschidere către Caragiale ca şi taţii lor. Aş mai aminti „Jocul cu mărgele de sticlă” de Hermann Hesse, Saramago, António Lobo Antunes. Şi, fireşte, autori şi cărţi de pe ambele maluri ale Prutului. Mulţi şi multe! Nu dau nume şi titluri de frică să nu fac vreo boroboaţă în ierarhii. Dar pentru cărţi bune şi prieteni inima mea-i încăpătoare, e loc destul…

Entry filed under: Festivalul Național al Cărții și Lecturii. Tags: .

Festivalul Național al Cărții și Lecturii – Buletin informativ nr 1 (3), 2014 Cartea şi lectura în viaţa personalităţilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 81 de urmăritori

View
August 2014
L M M M V S D
« Iun   Sep »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

%d blogeri au apreciat asta: