Supărare… pe ploaie, top, barometru, preziceri şi altele privind viitorul profesiei

Aprilie 16, 2014 at 9:33 am 2 comentarii

De parcă n-aş fi fost suficient de supărată din pricina ploii trebuia să dau azi si de articolul din postarea precedentă https://clubbib2.wordpress.com/2014/04/16/nu-iti-pierde-timpul-invatand-aceste-meserii-10-joburi-care-nu-vor-mai-exista-in-10-ani

Nici un bibliotecar serios n-ar ezita să se ia la harţă cu realizatorii unui asemenea top. Dar informaţia de mai sus nu poate să nu amintească de articolul din Timpul http://timpul.md/articol/trist-profesia-de-bibliotecar-este-pe-cale-de-dispariie-52664.html . Şi nici de multe altele.

Am răscolit prin notiţe şi am găsit momente care pot fi puse şi de o parte şi de alta a balanţei. Dar ce va apleca cu adevărat balanţa depinde de bibliotecari.

“La 16 ianuarie 2009 site-ul usnews.com publica lista celor mai bune 30 cariere în anul 2009. La baza criteriilor de selecţie au fost puse perspectivele profesiei, solicitarea pe piaţa muncii, mediul de muncă, ca regulă destul de plăcut (în cazul bibliotecarului), cu ore rezonabile de activitate chiar dacă câte o dată bibliotecarul trebuie să lucreze în weekend sau până noaptea târziu, nivelul de satisfacţie de pe urma activităţii prestate. Printre cele mai bune cariere profesionale în anul 2009 se numără şi profesia de bibliotecar.Articolul semnat de Marty Nemco U.S.News and World Report/ Best Careers 2009: Librarian a stârnit o adevărată furtură în comunitatea bibliotecară. Sutele de postări plasate pe site de la bibliotecari începători până la cei care au dedict profesiei o viaţă întreagă sunt de un diapazin uluitor: de la cele mai fierbinţi declaraţii şi dragoste eternă până la cea mai cumplită decepţie şi înstrăinare. Dar în linii mari demonstrează căt de importantă este profesia pentru cei care au acceptat-o aşa cum este, cu bune şi rele, cu insatisfacţii materiale şi satisfacţii spirituale. Marty Nemco prmovează ideea că este timpul să uităm de imaginea bibliotecarului de “verme al cărţii” sfios. Bibliotecarii de azi trebuie să se transforme în interogatori deştepţi, care să ajute utilizatorii să gasească răspuns la toate întrebările, să devină detectivi informaţionali de înaltă calificare care să ajute utilizatorii în sondarea oceanului de informaţii disponibile în cărţi, resurse digitale etc adeseori începând cu o căutare deşteaptă în Google dar de obicei mergand mult mai departe. Biblioteconimia este încă o profesie subapreciată, dar mulţi bibliotecari iubesc să ajute utilizatorii să-şi rezolve problemele şi concomitent să înveţe în fiecare zi lucruri noi. Flexibilitatea în faţa schimbărilor şi dorinţa de a ajuta pe alţii sunt cheia succesului în biblioteconomie.Tehnologiile se schimbă foarte repede şi respective la fel de repede se schimbă şi posibilităţile oferite dar şi aşteptările utilizatorilor”.

“În Finlanda anual este realizat un studiu pentru a determina instituția sau compania națională, care oferă cel mai bun serviciu pentru public. Pe parcursul mai multor ani bibliotecile (ca rețea națională)  au ocupat poziția a treia în clasament. Anul acesta bibliotecile finlandeze au obținut cea mai înaltă apreciere  a cetățenilor – locul întâi. În listă au fost incluse aproximativ  100 de instituții (companii), iar criteriile de selecție au inclus: nivelul de servire în general, prima impresie, timp mediu de așteptare și servire, atitudinea personalului, competența personalului, corelația dintre preț și calitate, nivelul  de confort al spațiului, flexibilitate, dorința de a mai veni. Locul doi în clasament a fost ocupat de două bănci, locul patru de comania ALKO, locurile cinci și șase – de două farmacii.

Conform unui studiu realizat în anul 2004  Finlanda era considerată lider mondial în dezvoltarea serviciilor bibliotecare. Eurobarometrul cultural realizat anul acesta demonstra că Suedia devansează Finlanda  la doi indicatori: vizite per capita la bibliotecă și se pare indicele mediu de lectură.  Probabil aceasta nu schimbă situația, iar nota cetățenilor țării este răsplata pentru eforturile depuse de bibliotecari pentru a ține biblioteca în prim planul comunității. Este clar că acolo nu se pune problema  supraviețuirii bibliotecii. Felicitări colegilor finlandezi! “

Potrivit eurobarometrului cultural “În anul de referinţă (2013) au vizitat măcar o singură dată o bibliotecă publică: Suedia – 74%, Finlanda- 66%, Danemarca – 63%”.

Raportul Pew Importanţa şi impactul bibliotecilor publice: Raport Pew//Public Libraries’ Importance and Impact http://webjunction.org/news/webjunction/pew-report-public-libraries-importance-and-impact.html demonstreată că în ultimile 12 luni 54% dintre americani au vizitat biblioteile publice. 90% dintre americani consideră că închiderea bibliotecii public ar afecta comunitatea.

Sunt cifre care bucură. Dar potrivit aceluiaş eurobarometru cultural “În mediu 31% dintre europeni frecventează bibliotecile publice. Cifra este în descreştere, în cinci ani s-a micşorat cu 4%, de la 35% în anul 2007 la 31% în anul 2012. Dacă ritmul de descreştere se menţine, unde ajungel? Şi… Ce urmează?https://clubbib2.wordpress.com/2013/07/26/ce-urmeaza . Vă mai amintiţi informaţia?

“În contextul informațiilor despre admiterea 2013, aflam zilele acestea că pentru profesia de bibliotecar n-a optat încă nimeni. Nu este de mirare, mai ales dată fiind retribuția financiară a profesiei de bibliotecar. În postarea  TOP cele mai prestigioase profesii şi ocupaţii din Moldova din 24 iunieprezentam rezultatele unui sondaj conform căruia profesia de bibliotecar este pe ultimul loc.

În coada clasamentului se află, potrivit rezultatelor: agricultorii, secretarele, chelnerii şi bibliotecarii. Aceştia au obţinut un procentaj de  9, 8, 7 şi, respectiv, 6 la sută: http://www.publika.md/top-cele-mai-prestigioase-profesii-din-republica-moldova_1063911.html

Toate se leagă. Cine ar opta pentru o profesie  atât de neatractivă? Mare tristeţe!  Noi, bibliotecdarii, sau mai bine zis o parte dintre ei, am acceptat situația. Dar care este mesajul pentru societate? Pentru că bibliotecile nu pot activa eficient  fără  niște profesioniști bine pregătiți. În toată lumea bibliotecile există și vor continua să existe. Importanța bibliotecii, a cărții și a lecturii este bine cunoscută. Nimeni nu se va încumeta  să nege acest  adevăr. Și atunci?   “A cui este responsabilitatea?”  pentru o profesie  atât de importantă, care trage să moară? “

Suficiente supărări ca să nu-mi mai pese de ploaie.  V.O.

Entry filed under: bibliotecari. Tags: .

Nu iţi pierde timpul învăţând aceste meserii: 10 joburi care nu vor mai EXISTA în 10 ani Ce fel de cărți cumpără chișinăuienii de la buchiniști

2 comentarii Add your own

  • 1. bvbiblioteca  |  Aprilie 16, 2014 la 10:10 am

    În tara noastră abiturienţii aplică la specialităţi prestigioase financiar, probabil, dacă va creşte /ce iluzie !/ salariul, vor veni mai mulţi tineri în biblioteconomie. Ce ţine de noi, facem tot posibilul ca să ne adaptăm cerinţelor societăţii informaţionale, să fim cei mai buni. Facem, dar pare o luptă cu morile de vânt – fără susţinere din partea autorităţilor publice, care, în toţi cei 17 ani ai mei lucraţi, au fost mai mult inamicii decît prietenii bibliotecilor (aici se include şi administraţia publică centrală).

    Răspunde
  • 2. lucia  |  Aprilie 16, 2014 la 11:29 am

    Am fost si eu bibliotecara. Am plecat din domeniu cu lacrmi in ochi… imi amintesc bine acea zi torida de vara si… si am plecat pentru ca…. banii au fost de vina… tot la stat am plecat, dar altul e salariul😦

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 81 de urmăritori

View
Aprilie 2014
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

%d blogeri au apreciat asta: