Resursele tradiţionale ale bibliotecilor publice între cantitate şi calitate

Martie 28, 2014 at 11:33 am Lasă un comentariu

La începutul anului 2014 Camera Naţională a Cărţii a publicat situaţiile statistice privind rezultatele anului editorial 2013 http://erizanu.cartier.md/?s=anul+editorial+2013. Potrivit acestora, în anul editorial 2013 în ţară au fost editate 2685 titluri de cărţi şi broşuri într-un tiraj de 3.052,4 exemplare. Sunt cifre absolute care nu ne spun nimic, dar dacă scoatem în faţă un indicator de performanţă precum exemplare per locuitor înţelegem cam pe unde ne aflăm în comparaţie cu vecinii noştri din regiune. Dacă în anul 2012 ruşii au editat 3,77 exemplare per locuitor, în ţara noastă au fost editate 0,99 exemplare per locuitor sau aproape de partu ori mai puţin.

Câte din cărţile editate au ajuns în biblioteci? Bibliotecile publice au achiziţionat în anul trecut 403 mii de exemplare sau aproximativ 13%. Este mult sau puţin? Este extrem de puţin dacă analizăm dinamica unui indicator de performanţă foarte important şi anume rata medie de înnoire a fondului de publicaţii care se calculează împărţind numărul total de publicaţii din colecţie la achiziţiile pe perioada anului raportat. Bibliotecile publice au nevoie de aproximativ 42 de ani pentru a înnoi fondurile de publicaţii. Aceasta în timp ce foruri internaţionale de profil precum IFLA/UNESCO recomandă o rată de înnoire a fondului o dată la 7-10 ani. Speranţa de viaţă fiind de aproximativ 69 de ani înseamnă că noi nu avem baza necesară evoluţiei pe spirală. Aici este marea noastră problemă. Nici un stat nu trebuie să fie indiferent dacă cetăţenii citesc sau nu şi ce anume citesc.

Publicaţiile în limba română constituie doar 48 % din fondul total de publicaţii. Volumul publicaţiilor cu grafie latină creşte foarte încet. In anul 2012 acestea au constituit 27,8% din fondul total de publicaţii, şi 60,8% din fondul total de publicaţii în limba română. 39,2% din fondul de publicaţii în limba oficială a statului sunt publicaţiile cu grafie chirilică.

Numărul de publicaţii per locuitor achiziţionate constituie 0,11 sau 113 publicaţii la o mie de locuitori în timp ce IFLA/UNESCO recomandă cel puţin 250 cărţi la o mie de locuitori. Numărul total de publicaţii existente în colecţiile bibliotecilor publice per locuitor constituie 4,7, dar calitatea colecţiilor lasă încă foarte mult de dorit. Despre aceasta, de rând cu rata medie de înnoire a fondului, vorbeşte şi rata medie de circulaţie a fondului de numai 1,2, care se menţine la acelaşi nivel pe parcursul mai multor ani. V.O.safe_image.php

Anunțuri

Entry filed under: carti.

Biblioteca şi tehnologiile: integrare, misiune, funcţii, mijloace Moldova îşi modernizează bibliotecile! O mie de instituţii din ţară vor fi ajustate la cel mai înalt nivel (VIDEO)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 78 de urmăritori

View
Martie 2014
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

%d blogeri au apreciat asta: