Mircea V.Ciobanu despre carte şi lectură

August 30, 2013 at 1:40 pm Lasă un comentariu

383101_180142882077812_888932788_nCe înseamnă cartea şi lectura pentru Mircea V. Ciobanu?

Am mai povestit despre asta: când aveam 6 ani şi încă „nu mergeam la şcoală”, fratele meu mai mare m-a dus la biblioteca din sat, să-mi facă abonament. Bibliotecara m-a pus mai întâi să citesc, apoi mi-a dat o carte (era Buftea lui Vladimir Beşleagă) şi mi-a spus că, după ce o citesc, să aduc cartea înapoi. Am adus-o chiar a doua zi (nu ştiam că pot s-o ţin mai mult). M-a întrebat dacă am citit-o şi mi-a zis să-i povestesc despre ce este cartea. În felul acesta, am devenit unul dintre primii comentatori ai operei lui Vladimir Beşleagă (era prin 1962). Şi am înţeles că nu ai dreptul să citeşti o carte, dacă mai apoi nu vei putea să vorbeşti despre ea.

De câtva timp chiar asta fac: citesc cărţi şi le vorbesc altora despre ele. Mai întâi bibliotecarilor, apoi prietenilor, apoi elevilor şi studenţilor, iar apoi scriind despre ele pentru toţi cei interesaţi. Nu este o meserie în sensul clasic al cuvântului (meseria mea de astăzi e să fac cărţile altora). Dar este o ocupaţie predilectă şi, mai ales, una neimpusă de cineva. Nicio întâmplare din viaţă nu se compară, pentru mine, cu aventura lecturilor, cu lumea cărţilor. Cartea, în acest sens, nu e doar o meserie pentru mine, nu e doar o vocaţie sau un hobby. E un mod de viaţă. De existenţă. Iată de ce fraza lui Mallarme: „Lumea există ca să ajungă într-o carte” nu are nevoie de explicaţii pentru mine. Lumea „reală-materială”, după mine, e doar materie primă. Cartea e esenţa acestei lumi. Scopul ei final.

Pot să vorbesc despre aventurile din cărţi care m-au captivat, dar pot să vorbesc şi despre aventurile lecturilor mele. Adesea fiind fructul oprit, cartea avea puterea de fascinaţie comparabilă cu a celei mai frumoase şi inaccesibile femei. Descoperisem în podul casei părinteşti mai multe cărţi şi un timp le devoram pur şi simplu, în secret: taică-meu insista să citesc doar ceea ce mi se cerea la şcoală. Bine, cu manualele, povestea era simplă: primeam cărţile pentru anul şcolar la începutul lui august şi până la 1 septembrie le citeam pe toate. În felul acesta, un an de zile mă plictiseam. Şi citeam alte cărţi. Pe cele din pod, de exemplu. Devoram, cum spuneam, cele mai diverse cărţi: de la manuale de fizică şi geografie ale fraţilor mei mai mari, până la nuvelele lui Conan Doyle (acolo l-am cunoscut pe Sherlok Holms) sau romanele lui Jules Verne, Mark Twain, Şolohov sau Ion Creangă, fără discernământ.

În armată, am devastat (am prădat!), împreună cu camarazii, o bibliotecă de pe o navă militară (o cazarmă plutitoare), care stătea închisă de ani de zile. La universitate, fugeam de la lecţiile care – sincer – mă plictiseau şi stăteam zile întregi în biblioteca universităţii (bine, mai fugeam şi în alte localuri, dar nu despre asta vorbim aici). O bună parte dintre cărţile interzise (oficial sau tacit) le-am împrumutat şi citit pe ascuns. Nu mai amintesc de faptul că toată biblioteca proprie de carte românească fiecare dintre noi şi-a completat-o cu cărţi procurate la Odesa, Cernăuţi, Kiev, Moscova (nu şi la Chişinău). Cu atâtea interdicţii… cum să nu fi fost cartea o fascinaţie şi un obiect râvnit?

Care sunt cărţile care au un loc aparte în sufletul şi inima dvs?

Nu mă pot plasa pe o undă sentimentală, pe care mi-o impune întrebarea, de aceea am să vă numesc nişte autori şi cărţi care, pentru mine, constituie literatura de plăcere. Iar testul, în acest sens, e simplu: cărţile care într-un anume sens m-au format, dar şi cărţile sau autorii la cere îmi place să revin, să-i recitesc, să-i re-răsfoiesc, să revin la anumite pasaje. Acestea sunt volumele copilăriei: Jules Verne (Insula misterioasă, în primul rând), Conan Doyle, basmele din ciclul celor O mie şi una de nopţi, poveştile şi Amintirile lui Ion Creangă. Ar urma cele care, la timpul lor, erau semiinterzise şi cvasinecunoscute în URSS: Kafka, Ionesco, Camus, Orwell, Vonnegut, Bradbury. Apoi descoperirea literaturii române: Caragiale (Ion Luca, dar şi Mateiu), Rebreanu, Camil Petrescu, Sadoveanu, Minulescu, Topârceanu, Arghezi, Barbu, Blaga, Bacovia. Pe lista celor la care revin sunt şi marii ruşi: Gogol, Cehov, Dostoievski, Tolstoi, apoi ruşii mai noi: Pasternak, Venedikt şi Viktor Erofeev, Petruşevskaia, Tolstaia, Uliţkaia, Pelevin. În fine, gurmanzii literari Umberto Eco, Borges, Marquez, Buzzati, iar alături de ei, revin permanent (nu în memorie, ci cu cartea deschisă pentru relecturi de plăcere) Rabelais, Cervantes, Boccaccio.

Îi recitesc cu plăcere pe mulţi dintre criticii şi teoreticienii (care scriu mai interesant şi mai captivant decât mulţi ficţionari) literaturii, pe mulţi dintre colegii de generaţie, scriitori români care fac o literatură… „din orice parte a Daciei doar să fie bună”.

Anunțuri

Entry filed under: carti, Festivalul Național al Cărții și Lecturii, lectura. Tags: .

Mircea Cărtărescu inaugurează ediţia din acest an a Tîrgului de Carte de la Göteborg În Moldova demarează o campanie de promovare a cărții

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 79 de urmăritori

View

%d blogeri au apreciat asta: