Între ficțiunea realității și realitatea ficțiunii /întâlnire cu scriitorul Val Butnaru

15 octombrie, ora 14.00
Campania Națională 25 scriitori/cercetători / 25 întâlniri / 25 000 impact continuă cu întâlnirea cu scriitorul Val Butnaru
👉 Întâlnirea online va fi transmisă live cu începere de la ora 14.00 pe pagina Programului Național LecturaCentral.
👉Evenimentul este desfășurat în cadrul ediției a IV-a a Programului Național LecturaCentral, Campania Națională 25 scriitori/cercetători / 25 întâlniri / 25 000 impact
Persoanele care doresc să se alăture discuției vor accesa următorul link
Topic: Între ficțiunea realității și realitatea ficțiunii/întâlnire cu scriitorul Val Butnaru
Time: Oct 15, 2021 02:00 PM Minsk
Join Zoom Meeting
https://us02web.zoom.us/j/85941166582…
Meeting ID: 859 4116 6582
Passcode: 051665
Alături de autor participă:
👉 Elena Pintilei, director BNRM
👉 Eugenia Bejan, director BNC “Ion Creangă”
👉 Ivan Pilchin, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din Moldova
👉 M.V. Ciobanu, critic literar
👉 Valentina Butnaru, Președinta Societății Limba Noastră cea Română, publicistă.
👉 Nadejda Pădure, director BPR “Mihail Sadoveanu”, Strășeni
Moderează evenimentul:
Maria Pilchin, critic literar

octombrie 7, 2021 at 5:39 am Lasă un comentariu

Conferința Internațională Lectura ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare.  

Doar o zi ne desparte de Conferința Internațională Lectura ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare.  

Amintim, că lucrările Conferinței se vor desfășura în regim online, cu transmisie live pe canalul oficial de youtube al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova (https://www.youtube.com/c/BibliotecaNa%C5%A3ional%C4%83aRepubliciiMoldova)

și pe pagina de Facebook a  Programului Național LecturaCentral (https://www.facebook.com/pnlc.bnrm)

Agenda conferinței poate fi accesată pe: 

http://bnrm.md/files/biblioteca/noutati/Agenda_conferintei(rom).pdf

septembrie 28, 2021 at 10:45 am Lasă un comentariu

Conferința Internațională Lectura ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare, ediția a 3-a

În vâltoarea pregătirilor pentru ediția a  3-a a Conferinței Internaționale Lectura ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare am dat peste înregistrarea ediției a doua a Conferinței.  De la depărtarea de un an, se înțelegea mai bine performanța acestei activități cu participarea atător actori importanți pe segmentul lecturii. Puteți să Vă convingeți https://www.youtube.com/watch?v=MR2lqW1afMY

Acum unica îngrijorare este dacă  vom putea atinge aceiași performanță și în acest an.

Vă așteptăm!

Link de conectare

Topic: International Conference „Reading as a basis for culture knowledge and development”, the 3rd edition

Time: Sep 30, 2021 10:00 AM Minsk

Join Zoom Meeting

https://us02web.zoom.us/j/6800312812?pwd=bEtZV2JYQjgyNHpFemQ1cGZKNk45Zz09

Meeting ID: 680 031 2812

Passcode: 5TtJEX

septembrie 22, 2021 at 9:24 am Lasă un comentariu

Experiență inedită.

Ca regulă, ședințele Clubului literar „Homo Aestethicus”, având ca moderatori pe Acad. Mihai Cimpoi și Dr. Iulian Filip au loc în incinta Bibliotecii Naționale, cu participarea unor personalități notorii din domeniul culturii. Astăzi, pentru prima oară, ședința Clubului va avea loc în deplasare, evenimentul fiind consacrat aniversării de 70 de ani de la fondarea Bibliotecii Publice Cajba, raionul Glodeni. Moderatorii contează în această întâlnire pe experiența directoarei Bibliotecii Naționale, Dna Elena Pintilei și cea a Dnei Dr. Mariana Cocieru, ambele cu implicații esențiale în sustenabilitatea proiectului. Sperăm, că acestă întâlnire cu membrii comunității locale, dar și decidenții de nivel raional va servi ca impold pentru conștientizarea rolului bibliotecii în edificarea unei comunități alfabetizate funcțional, informate și participative.Marca Programul Național LecturaCentral sub egida căruia se desfășoară această ședință a Homo Estethicus-ului presupune și o discuție despre rolul lecturii în dezvoltarea și devenirea persoanelor și implicit a comunității de care aparțin.https://www.facebook.com/events/377276197361845/?ref=newsfeedFotografie din arhiva Clubului Literar „Homo Aestethicus”

septembrie 20, 2021 at 1:30 pm Lasă un comentariu

Cartea și lectura în viața personalităților

Ce înseamnă cartea și lectură pentru Angela Drăgănel?

            Am geanta pregătită pentru vacanță și pe masă mai multe cărți. Îmi rămâne de rezolvat o dilemă: câte cărți îmi pot lua în acest bagaj de data aceasta? Pentru mine o vacanță este însoțită de cel puțin 3 cărți: obligatoriu un roman istoric, mai voluminos să-mi umple timpul liber, apoi de un detectiv să mă țină în suspans și un roman de dragoste pentru lectura pe plajă, dacă mai găsesc loc și pentru niște ficțiune e bine, și pentru o carte cu ceva umor, e-he-he-i-i-i, și poate niște versuri mai nostalgice dacă plouă, și…, dar nu toate cărțile pot fi găsite în format „cărți de buzunar”. Cum le duc pe toate? Să i-au doar cărțile?

Eu am o fobie, nu știu cum s-ar numi ea. Frica de a mă afla undeva, unde nu mi-ar fi accesibile cărțile. Frica, că m-aș pomeni cumva izolată și cu toate cărțile din prejmă citite. Mereu împrumut de la bibliotecă sau cumpăr două sau mai multe cărți. Gândul că încă o carte își așteaptă cuminte rândul pe noptieră să o citesc, îmi oferă liniștea și confortul de care am nevoie. Și de unde frica aceasta, atunci când toată viața mă aflu printre cărți? Cărțile au făcut parte mereu din viața mea. Mama e bibliotecar, eu sunt bibliotecară, am activat mai bine de un deceniu și în comerțul cu cărți. Ce mai vremuri cu noutăți editoriale, citite fierbinți abia ieșite din cuptorul tipografiilor. Dar fobia persistă și se agravase în izolarea impusă de pandemie.

Ar fi digitizarea un leac pentru fobia mea? Acum am în Google Drive romanul „Cuvinte care eliberează” de Marie Cardinal, „Obosit de viață, oboist de moarte” de Mo Yan pe noptieră și în lista „Vreau să citesc” de pe  www.goodreads.com mai multe cărți. Poate asta mă salvează!Asta ar fi mai în glumă, mai în serios, răspunsul la întrebarea ce în înseamnă cartea și lectura pentru mine.

Care sunt cărțile care au un loc aparte în sufletul și inima d-stră?

Aș vrea să-mi amintesc, dar nu reușesc care a fost prima mea carte citită. Mama ne citea povești. Tot o poveste a fost și prima mea carte citită cap-coadă. Pe la mijlocul anului de învățământ clasa pregătitoare, atunci când reușisem să învățăm toate literele din alfabet, ne-a dus profesoară să ne înscriem la biblioteca publică din sat. Și minune, în bibliotecă erau 26 de exemplare de aceeași carte (rar se mai întâmplă acest lucru în zilele noastre), sau mai multe, că noi în clasă atâția eram. Toți ne-am dus acasă să citim aceeași poveste, o cărțulie micuță, colorată, așa cum eram și noi pe atunci, mici și curioși. Prima carte împrumutată din biblioteca sătească, că la cea școlară eram o vizitatoare mai veche, având-o pe mama bibliotecară acolo. Dar care poveste a fost?… O poveste cu eroi împărați, prinți și prințese și o albină, care a ajutat Fiul-de-Împărat să-și găsească aleasa inimii…  Să fi for „Regina albinelor” de Frații Grimm?

Știu bine, însă, că am avut parte de profesori BUNI de limba și literatura romană și rusă, mi-au cultivat în continuare dragostea de carte. Citeam cu lejeritate în ambele limbi, tot ce se putea găsi în bibliotecă, uneori cărți neconforme vârstei, le „împrumutam„ fără să le vadă bibliotecarul (mama) și le citeam vara urcată într-un vișin mai stufos (un loc doar al meu de unde transbordarea în lumea cărților era mai ușoară) sau ascunse printre manuale când îmi pregăteam lecțiile de a doua zi.

Primele romane de dragoste „Frunze de dor” de Ion Druță, „Singur în fața dragostei” de Aureliu Busuioc, „Ignat și Ana” de Vladimir Beșleagă. Scrierile lui Ion Druță m-au făcut vedetă în școală. Am jucat rolul Sevastiței, iubitei lui Filipaș din nuvela „Scripca prietenului meu” la o serbare școlară și mult timp după aceea, tot cu acest nume mă strigau picii din clasele primare pe coridoarele școlii.

La facultate am descoperit literatura universală. După 1991 am citi în grafia latină „Copii din Arbat” de Anatolii Rybakov. Iar mai târziu, deja angajată la Biblioteca Națională am savurat din clasicii literaturii române, neaccesibili pentru noi, cei din stânga Prutului până atunci. Printre primele lecturi au fost volumele „Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu, „Tudor Ceaur Alcaz” de Ionel Teodoreanu și „Enigma Otiliei” de George Călinescu.

O altă perioadă care mi-a permis să descopăr literatura altor popoare, a fost perioada când am activat în comerțul cu cărți. „Un veac de singurătate”, „ Dragostea în vremea holerei” dar și „Despre dragoste și alți demoni” de Gabriel Garsia Marquez, „Alchimistul” de Paulo Coelho, Haruki Murakami, Ana Gavalda -„Darul unei zile” – o savoare, „Femei” de Charles Bukowski și nu doar, „Cartea neagră” și „Mă numesc roșu” de Orhan Pamuk, defectivele lui James Patterson, thrillerul psihologic „Soția tăcută” de A.S.A Harrison, Dan Brown etc. M-am delectat cu traducerile editate la editurile din România Rao, Nemira, Polirom. La editura Rao a apărut în acea perioadă și romanul  lui Aurelian Silvestru „Cel rătăcit”. Cu ce mândrie l-am citi atunci!

Continui să citesc din noutățile editoriale ale scriitorilor din Moldova și aștept cu nerăbdare noutăți editoriale de la Tatiana Tîbuleac, Oleg Serebrian, Olga Căpățână, Claudia Partole, Iulian Filip, Igor Guzun, Val Butnaru, Constantin Cheianu, Lucreția Bârlădeanu, Paula Erizanu, Marinela Lungu. În paralel continui să descopăr literatura străină. Povestirile și romanele Olgăi Tokarczuk sunt printre ultimele scrieri care și-au găsit locul în sufletul meu.

septembrie 2, 2021 at 12:51 pm Lasă un comentariu

Cartea și lectura în viața personalităților

Ion ANTON

Cartea și lectura pentru mine înseamnă CREȘTERE. La propriu și la figurat. Dar să explic. În primii ani ai copilăriei mele, în satul de baștină Ghelăuza, Strășeni, nu exista încă o grădiniță, unde părinții m-ar fi lăsat, în timp ce ei se aflau la muncă, în câmp. Iată de ce, până la vârsta de 5-6 ani, am crescut „la grădinița” bunicilor. Dar anume în această perioadă a intrat… Măria-sa Cartea și Lectura în viața mea. Bunicii pe linia tatei locuiau în aceeași curte cu părinții mei. Ei, bunicii, țărani de la coarnele plugului fiind, aveau totuși o mică bibliotecă pe care o păstrau ca pe o comoară dosită în… lada de zestre a bunicii. Mai târziu, am înțeles că acele cărți rămaseră în gospodăria lor încă de pe timpul când l-au găzduit o iarnă pe învățătorul Mihail Curecheru, originar din satul vecin Negrești. El a predat, în perioada interbelică, în școala din Ghelăuza timp de doi ani, înainte de a fi numit director de școală în satul Curluceni. În acel scrin pentru zestre se păstrau doar câteva cărți dăruite de domnul profesor și scriitor Curecheru, dar și manualele tatei și ale surorilor lui. Evident, cărțile erau de pe timpul școlii românești. Anume din ele, din acele cărți, îmi citea poezii și basme bunicul Grigore, duminicile sau serile. El, care făcuse carte la „rusul cel vechi”, după ce a căzut în prizonierat la nemți și a muncit doi ani în gospodăria agricolă a unui colonel din Frankfurt, a învățat literele „nemțești” și s-a molipsit de patima lecturii de la copiii neamțului. În anul 1918, bunicul a fost eliberat din prizonierat și s-a întors acasă, în Basarabia, care deja nu mai era în componența Rusiei țariste, ci în cadrul României Mari. Evident, dragostea pentru carte și lectură a luat-o cu el, n-a abandonat-o în Germania. De la el am îndrăgit și eu cartea și cititul. De la el am învățat și eu, mai întâi, alfabetul latin și abia mai târziu pe cel rusesc. Crescând, promovând dintr-o clasă în alta, am buchisit toate cărțile din acea ladă a bunicii, ajungând să citesc prima operă serioasă de istorie: GETICA de Vasile Părvan, editată în 1926, și bazată pe descoperiri arheologice importante. Din acea carte am înțeles de ce bunicul Grigore vorbea deseori despre bravii noștri strămoși daco-geți, părinții protoistoriei neamului nostru. Apoi, elev fiind printr-a IV-a, am trecut pragul bibliotecii sătești, de unde am împrumutat și am citit, la început, toate cărțile de povești ale popoarelor lumii. Apoi am trecut cu lectura la clasicii noștri Vasile Alecsandri, Ion Creangă și Mihai Eminescu, care au prins a fi editați la Chișinău cu litere rusești. La rugămintea mea, regretata bibliotecară Nina Leca lua cu împrumut cărți pentru mine de la biblioteca raională din Strășeni. Recunosc: la început, lecturile mele erau sporadice și spontane, fără vreo sistematizare din partea bibliotecarei sau vreunui învățător. Abia prin clasa a VII-a, profesoara de literatură Eufrosinia Mardari, aflând că scriu versuri , iar vreo câteva poezioare mi-au apărut în ziarul raional „Munca pașnică” și în ziarul elevilor „Tânărul leninist”, a prins a mă îndruma să citesc poezie de poeții mai tineri pe atunci: Grigore Vieru, Liviu Damian, Victor Teleucă, Nicolae Esinencu, Anatol Ciocanu… Astfel, găsind cărțile acestor poeți în biblioteca din sat, firește că i-am citit. În 1965, absolvind Școala de 8 ani din satul de baștină, s-a încheiat și prima mea etapă de creștere în compania Cărții și lecturii. Etapa a doua de apropiere a mea de carte și lectură a fost scurtă, însă extrem de importantă în creșterea mea spirituală. Devenind elev al Școlii medii nr.1 din Strășeni, mi-a surâs marele noroc să-l am diriginte de clasă pe învățătorul de matematică Mihail Borisovici Șilman, frate drept cu poetul Paul Mihnea (pseudonim), un creator original și profund pentru acele timpuri. Învățătorul nostru era un mare fan al poeziei fratelui său, citindu-ne, la ora de matematică (!), din volumele „Orga codrului” sau „Galerie cu autoportret”. Apoi, tot de la învățătorul meu de matematică, am aflat de Paul Valery, Arthur Rimbaud, Paul Verlen, Rainer Maria Rilke ș.a., cărțile cărora, în grafie românească, camuflate bine în ziare, îmi erau încredințate „pentru o duminică”, ca să le citesc, pe furiș. Deci, cartea și lectura vine în viața fiecărui om tot… prin oameni! Copilul care îl vede citind cărți pe bunicul sau pe tatăl său, va deveni și el prieten bun cu cartea și zăbava cetitului.

2. Fiecare om poartă în suflet o bibliotecă! Mai mare sau mai mică, dar bibliotecă totuși. Sute de volume stau bine aranjate pe polițile virtuale. Grație acestor cărți citite, ai retrăit zeci de vieți împreună cu personajele din paginile lor, ai călătorit imaginar în numeroase țări, pe care nu știi dacă le vei vizita vreodată în mod real. Odată cu aceste cărți citite, ai crescut și tu Om mare, ai învățat a desluși cele mai neașteptate nuanțe ale vieții și caracterului uman. Port și eu o asemenea bibliotecă în inima mea. La început, acumulam în ea cărțile în ordinea pe care mi-o oferea întâmplarea. Păcat să neg: realitatea a fost de așa natură, încât multe cărți le-am citit, ca și mulți alți colegi de generație, în limba rusă. Nu-mi pare rău în cazul când e vorba de cărțile lui Dostoevski, Tolstoi, Turghenev, Gogol, Bulgakov, Șolohov sau Pasternak. Și nici atunci când fost-au scrise de Pușkin, Esenin, Țvetaeva, Maiakovski, Evtușenco… Mai rău e că, tot în rusă, erau mai accesibili în bibliotecile noastre și i-am citit, în anii studenției, pe clasicii literaturii universale: Thomas Mann, Romain Rolland, Jorge Luis Borges, John Galsworthy, William Faulkner, Marcel Proust, Franz Kafka, Ernest Hemingway, Albert Camus, Vurginia Woolf, Kurt Vonnegut… Apoi, aceeași autori, am început să-i citesc, pentru a doua oară, traduși în limba română, dar nu înainte de a-i citi pe clasicii și contemporanii noștri. Poeții dragi mie, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Caraion și Mircea Dinescu, stau pe polița din față. Apoi tot în față îi păstrez și pe Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Eugen Barbu, Zaharia Stancu, Ion Druță, Vasile Vasilache, Aureliu Busuioc, Paul Goma… Să nu vă mire cumva, dar păstrez la loc de cinste și romanul „Prins” de Petru Popescu, ca și romanul „Drumul câinelui” de Ion Lăncrănjan. Dacă vă cad în mână, citiți-le neapărat! Vă veți convinge că, prin cunoașterea bună a literaturii române, veți reuși să asaltați mult mai ușor culmile literaturii universale. Căci așa cum nu poți însuși ușor o limbă străină, dacă nu-ți cunoști bine limba maternă, la fel nu poți înțelege pe deplin specificul literaturii altor popoare, dacă nu-ți cunoști valoarea originală a literaturii tale naționale.

septembrie 1, 2021 at 6:35 am Lasă un comentariu

Cartea și lctura în viața personalităților

Eugenia Bejan, director general, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”

1. Ce înseamnă cartea și lectura pentru dvs?

         Pentru mine lectura, mai ales a cărților de beletristică, este un refugiu, o evadare într-un fel, dar și mijlocul de a găsi răspunsuri la diverse întrebări existențiale și nu numai. În cărți caut ceea ce îmi lipsește uneori în viața reală: pace, libertate, curaj, prieteni, bucurii, împăcare cu sine, motivație etc. Din copilărie, cărțile m-au ajutat mult să înțeleg că sunt parte a unui univers și că lumea este foarte diversă.    

2. Care sunt cărțile care au un loc aparte în sufletul și inima dvs?

Dintre cărțile, pe care le-am citit în copilărie, mi-a rămas pentru totdeauna în memorie și în suflet cartea „Pepi Cioraplung” de Astrid Lindgren, în traducerea lui Spiridon Vangheli. Cred că spiritul de libertate al personajului principal și imaginația debordantă a autoarei m-au făcut să mă atașez de această carte până în prezent.

Printre cărțile din lista mea de preferințe se regăsesc „Deșertul Tătarilor” de Dino Buzzati, „Ghepardul” de Giuseppe Tomasi Di Lampedusa, „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu, „Valsul de adio” de Milan Kundera, „Singur în fața dragostei” de Aureliu Busuioc și alte titluri.

Mă atrag cărțile, în care autorii explorează lumea interioară, cu părțile luminoase și mai puțin luminoase ale omului, dilemele sufletești ale personajelor. Stilul unic și construcția textului, chiar uneori și greu de descifrat, limbajul sunt elementele care fac cărțile unui autor memorabile pentru mine.

De obicei, dacă îmi place o carte a unui scriitor, am tendința de a căuta și citi toate cărțile scrise de autorul respectiv. Este bine sau nu, nu știu. Știu doar că și alți cititori procedează la fel.       

august 25, 2021 at 9:39 am Lasă un comentariu

Cartea și lectura în viața personalităților

Alexandru Vaculovschi

1.      Ce înseamnă cartea și lectura pentru dvs?

Cărțile mi-au fost prin preajmă de când eram mic, tata mi le arăta, le mirosea, le miroseam și eu, îmi povestea ce conțin, îl rugam să mă învețe să citesc, dar el spunea că toate la timpul lor.

Apoi a venit și lectura. Sunt lucruri care nu pot fi înlocuite. Nu prea îmi imaginez case fără bibliotecă, fără cărți. Aproape fiecare carte e o lume, sau parte a unei lumi. E extraordinar că fiind acasă sau la bibliotecă ai acces la timpuri, locuri în care altfel nu ai ajunge niciodată.

  • Care sunt cărțile care au un loc aparte în sufletul și inima dvs?

Sunt multe cărți care m-au marcat, dar mă bucur că în continuare descopăr cărți și autori care mă influențează și-mi plac mult. Sunt un mare fan al lui Ion Creangă, am mai multe ediții din Priveliști-le lui B. Fundoianu, avangarda literară românească mi se pare fascinantă. În anul care a trecut m-am documentat mult în legătură cu viața și scrierile lui Urmuz. Nu-ți vine să crezi ce conexiuni poate avea un autor. De la cartea lui, pe care nu și-a văzut-o, la cărțile despre el, la presa vremii (pe care, din fericire, o găsim în bibliotecile online). Venind mai aproape, Cristian Popescu nu poate să nu te influențeze, dacă l-ai citit. Apoi, cum să nu-ți placă Sjon, Houellebecq, Vasquez, Nimigean, Acosmei? Și aici ar putea urma o listă foarte lungă, în continuă creștere.

august 24, 2021 at 8:14 am Lasă un comentariu

Cartea și în viața personalităților

Elena UNGUREANU

1.  Ce înseamnă cartea și lectura pentru dvs.?

Nu trișez deloc: nu voi cânta ode cărții.

Cartea e o formă clasică de înregistrare a informației. Va fi sau nu înlocuită de o altă sau de alte forme – e o chestiune de timp. Se va numi sau nu CARTE, va fi pe timpul nostru sau pe timpul altora – rămâne de văzut, rămâne a se scrie altădată, de altcineva. De un robot, poate.

Dar nu putem nega formatele noi, căci scrisului i se potrivește nu doar hârtia (și iată, vai, pădurile ard!), ci și ecranul. Uite că ne obișnuim cu el.

Atât cât sunt – m-a format ȘI cartea, dar nu doar ea. M-a format în egală măsură sau poate chiar mai mult EXPERIENȚA și OBIȘNUINȚA. Cartea a devenit pentru mine o parte din experiența mea de viață, iar cititul (lectura) a devenit de cele mai multe ori OBIȘNUINȚĂ. Pentru unii experiența de viață în ceea ce privește lectura nu se duce mai departe de manualele școlare. În rest, au făcut altceva. Și chiar au făcut bine, fără să deschidă cartea zilnic. Pentru profesori, bibliotecari, scriitori e parte din datoria lor profesională. Deci, cartea ca un fel de religie, credință, partid, meserie…

Pe lume există foarte mulți oameni care nu citesc deloc, care citesc puțin sau care citesc foarte mult. Mă declar printre cei care citesc puțin, deși pot spune că am citit relativ multe cărți. Inclusiv multe cărți de specialitate. Cărțile ne deschid/închid mintea, ne pot pregăti spre a o deschide/închide altora. Cartea poate crea dependență și nu știu de ce se consideră că e de bine. Un drog: cu cât mai mult dai creierului satisfacţia (plăcerea, zicea Barthes!) cetitului, cu atât mai mult cere. S-ar zice că ar fi un drog de calitate. Exact asta fac azi gadgeturile: depozitează și răspândesc informație, contaminează cu informație. Mai întâi doze mici, apoi doze tot mai mari. Întocmai cum au făcut dintotdeauna şi fac cărțile. Toată lumea azi citește CEVA, nu-i așa? Mai mult ca niciodată, zic specialiștii. Ce citește – (iată marea provocare) – ceea ce li se livrează, este mai accesibil, este mai bine promovat și mai bine vândut. În funcţie de interesele lor, oamenii vor face mereu alegeri individuale: nu poate toată această supertehnologie să oblige omul de rând să citească filosofie sau din scriitorii antici.

 2. Care sunt cărțile care au un loc aparte în sufletul și inima dvs.?

Din cărți (și de la mama) am învățat să (mă) dăruiesc. Nu întrebați, vă rog, cui.

Din cărți (și de la tata) am învățat să iert.

Din cărți (Mircea Cărtărescu m-a ținut în Solenoid-ul său 2 săptămâni, seară de seară, până mă usturau ochii) am învățat să mă opresc din goana după vânt și să meditez. Curios, nu? Încă nu cred că o fac bine.

Din cărți (și din gura unei valoroase cercetătoare în domeniul umanioarelor, Julia Kristeva) am învățat să nu caut neapărat răspunsuri. Acestea sunt un impas. Întrebarea este ce este.

Din cărți am înțeles că există nenumărate cărți pe care nu voi reuși să le citesc niciodată. Nu există niciun clasament care i-ar mulțumi pe toți. Slavă lecturii, nici nu trebuie să fie! Dacă n-ar fi fost inventat cititul, am fi vorbit toți odată. Doamne, ce hărmălaie ar fi fost în univers, dacă nu n-ar fi fost inventat SCRISUL… Se pare că anume scriitura a ORDONAT un pic haosul lumii. L-a rostuit totuși?

Un îndemn de care încerc să țin cont în viață e acesta: “Cetitor sau cetitoare, ia din carte numai cât e pentru tine” (Cărtărescu, Levantul). Nu îndemn pe nimeni să ia mai mult. Nici măcar să citească. Poate deveni un drog. Poate fi leac, poate fi otravă.

august 24, 2021 at 5:47 am Lasă un comentariu

Cartea și lectura în viața personalităților

Maria PILCHIN, critic literar

1. Ce înseamnă cartea și lectura pentru dvs?

Am cunoscut, am observat, la viața mea, oameni care aveau o stare de bine citind, vorbind despre lecturile pe care le-au făcut, vorbind despre cărțile pe care le-au descoperit, le-au întâlnit, oameni obsedați de cărți, de personaje. Cred că fac parte din comunitatea acestor oameni… Sunt însă și o persoană care mereu se întreabă despre locul cărții în societate.

Recent, am citit „Sfârșitul competenței” de Tom Nichols. Sună cumva provocator acest titlu. Sfârșitul competenței presupune plecarea din scenă a valorilor, a expertului, a exertizei. Unde au greșit experții într-atât, încât nu mai sunt ascultați? Asta mă întreb și mă gândesc aici la profesorul de limbă și literatură română, căci eu, în primul rând, am fost și sunt și voi fi mereu profesoara de limbă și literatură română, asta e specializarea mea inițială. Unde ne-am înșelat noi?! Mi se pare că am greșit și tot greșim în școală, la facultate, în domeniul cercetării. Atunci când copilul a vrut să-mi spună că în „Baltagul”lui Sadoveanu el a citit asta și eu sau altcineva a insistat că un mare critic nu așa a analizat acest text. Această tăiere de aripi, tăiere de spirit critic și proprie discernere și impunere a unor axiome, a unor lucruri aduse, aproape, până la clișeu didactic, până la formule împietrite, asta omoară lectura în școală. Mai nou, discutăm despre lectura funcțională, care presupune un soi de aplicabilitate existențială. Mai ales din partea cititorului-elev, a cititorului-student. Unde greșim noi, experții? Pentru că cel mai ușor este să negăm. Vedeți că fiecare generație afirmată contestă pe cei care vin și spune că tinerii sunt mai ignoranți, sunt nepregătiți și este un discurs care vine din partea pedagogilor. Trebuie să ne oprim și să ne întrebăm cum să construim un dialog cu viitoarele generații, cum să le cultivăm, pe de o parte, gustul de lectură, iar pe de altă parte, să le înțelegem noua lume pe care ei o creează. Fiecare generație, volens-nolens, își elaborează un nucleu valoric și acesta configurează o lume nouă în care s-ar putea ca noi să nu ne mai regăsim. Și atunci vom nega și vom spune: eu sunt doctor habilitat, eu sunt expert, eu sunt mare scriitor, critic, cercetător etc., dar societatea nu mai are nevoie de mine. De ce nu mai are nevoie societatea de mine?! Asta ar trebui să fie întrebarea pe care să ne-o punem în calitate de „experți”!

2. Care sunt cărțile care au un loc aparte în sufletul și inima dvs?

Multe sunt, dar astăzi vreau să mă refer la una singură. Romanul lui Flaubert „Madame Bovary”. Este marele roman despre disimularea umană. Toți suntem o Emma Bovary, asta o putem spune de atunci. Gaultier, la început de secol XX, ne va asigura că întreaga umanitate este bovarică, așa cum bovarismul este o necesitate și un mobil al omenirii în devenirea sa. Aș fi vrut să pot să scriu acel roman. Un roman despre incapacitatea de a citi cărți și oameni. Sau, poate, despre o prea mare capacitate, o exagerată și tulbure capacitate de a citi și de a proiecta în alții. Și tocmai de aceea monstruoasă și, în cele din urmă, fatală. Un roman despre imposibilitățile și exagerările umane. Emma nu știe să fie o mamă bună, o soție, o amantă. De fapt, ea nu știe să fie. Emma este omul aproximativ și astfel devine omul generic. În Emma încape întreaga specie. Ea nu este bărbat sau femeie, ea este omul, un androgin cu toate ale lui. Emma suntem noi.

Dacă aţi şti cât timp şi efort mi-a luat pentru a o extirpa din mine! Emma Bovary e în fiecare din noi… Emma cea dulceagă şi lacrimogenă, (anti)personajul meu preferat. Când cunosc pe unii, în primul rând, o cunosc pe Emma lor. Îi ating mâna, îi şterg lacrimile. Uneori îi smulg arsenicul din mână. Aş vrea să-i arunc şi cărţile proaste pe care le citeşte, dar arareori reuşesc, căci lectura ţine de intimitate şi solitudine.

 Oare Flaubert a înţeles ce a descoperit? Ce credea totuşi Gaultier, care filosofa „bovarismul esenţial al umanităţii”? Iar Patapievici, care invoca un bovarism social în al său „Om recent”?  Important este faptul că acei care au scris despre bovarism au căzut de acord cu faptul că toţi suntem nişte bovarici, „restul e sofistică”, ne anunţă Manolescu în eseul său „Doamna Bovary şi Doamna Dalloway” („Teme franceze”). Da, toţi, doar că unii totuşi scapă de acest agent patogen, alţii nu.

Emma este imaginarea a ceea ce nu vei fi niciodată, este iluzia din faşă. Este mimarea şi nu jucarea unui rol. Hamlet joacă, Emma mimează. Puţini ştiu să zică de-a adevăratelea „a fi sau a nu fi”. Cei mulţi produc aparente baloane roz de săpun pe care le numesc viaţă. Emma este neputinţa de a fi părinte, e şi neştiinţa de a fi măcar o amantă bună, e incapacitatea de a iubi, o impotenţă a spiritului uman de a iubi până la capăt, este nepriceperea de a şti cine şi ce eşti. Emma este parvenitismul spiritual al umanului, e patetismul de proastă calitate şi resentimentul faţă de viaţă şi lume. E gestul laş de a dispărea în faţa neputinţei de a-ţi asuma ceea ce eşti. E arsenicul. 

Am extirpat-o metodic, aplicat, cu sânge rece. Până la urmă, s-a adeverit că tot Emma am rămas, doar că de data aceasta o Emma Zunz. Eu sunt Emma Zunz, citesc la Borges. Maria Pilchin e o Emma Zunz. Zu / nZ – cuvântul acesta al jumătăţii aproape răsturnate în oglindă.

…La farmacia din cartier stau oamenii după măști (2021), la farmacia din cartier stau oamenii la coadă după implanturi (2035)…

august 23, 2021 at 10:16 am Lasă un comentariu

Articole mai vechi


Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 110 urmăritori

View
octombrie 2021
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031